Zaez Medical
Politică de confidențialitate
POLITICA PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Ultima actualizare: 12 ianuarie 2026
Regulamentul General privind Protecția Datelor, GDPR (“General Data Protection Regulation”) se aplica pe întreg teritoriul Uniunii Europene începând cu 25 Mai 2018.
Protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal este importantă pentru noi, prin urmare, acordăm o atenție deosebită protejării vieții private a tuturor celor care ne-au pus la dispoziție datele lor prin participarea la campanii organizate de noi, a persoanelor care ne transmit date cu caracter personal în vederea procesării unei solicitări, precum și a celor ale căror date cu caracter personal ne-au fost furnizate de o terță parte, sau la care am avut acces dintr-o altă sursă, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din data de 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date (denumit în continuare “GDPR”).
Vă rugăm să acordați o atenție deosebită observării următoarei Politici pentru a înțelege modul în care vor fi prelucrate datele dumneavoastră cu caracter personal („date personale”).
Prezenta Politica explică practicile societății ZAEZ SRL, referitoare la aplicarea prevederilor GDPR, precum și drepturile de care beneficiați cu privire la modul în care informațiile dumneavoastră sunt prelucrate de către noi.
Prelucrarea datelor cu caracter personal efectuată de ZAEZ SRL se va realiza întotdeauna în conformitate cu prevederile GDPR, precum și cu reglementările naționale privind protecția datelor cu caracter personal.
Prin aceasta Politica, ZAEZ SRL dorește să informeze persoanele vizate cu privire la natura datelor cu caracter personal pe care le colectăm și le procesăm, precum și cu privire la scopurile prelucrării. În plus, persoanele vizate sunt informate prin intermediul Politicii și cu privire la drepturile de care beneficiază.
CINE SUNTEM?
Suntem ZAEZ SRL, persoana juridica romana cu sediul social în Mun. București, Sector 6, Prelungirea Ghencea 65B, bl. G, sc. 2, ap. 6, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2021015414408, având CUI 37274650, e-mail contact@zaez-medical.ro.
RESPONSABILUL CU PROTECȚIA DATELOR (DPO)
ZAEZ SRL, în calitate de operator de date cu caracter personal, a desemnat societatea BATTLEGROUP SRL, în calitate de Responsabil cu Protecția Datelor (denumit în continuare “DPO”), având obligația de a verifica respectarea prevederilor GDPR în operațiunile de prelucrare de date efectuate de către operator și de a reprezenta operatorul în relația cu persoanele vizate și cu Autoritatea de supraveghere.
Persoanele vizate au posibilitatea de a se adresa în orice moment, în mod direct Responsabilului cu Protecția Datelor cu privire la orice aspecte legate de prezenta Politica sau despre prelucrarea datelor personale prin email la adresa dpo@battlegroup.ro.
CE SUNT DATELE CU CARACTER PERSONAL?
„Date personale” înseamnă orice informație sau seturi de informații care vă pot identifica direct (de exemplu, numele dumneavoastră) sau indirect (de exemplu, prin intermediul datelor pseudonime, cum ar fi un număr de identificare unic). Aceasta înseamnă că datele personale includ lucruri precum adresa de e-mail, domiciliul, telefonul mobil, nume si prenume, imagini, preferințele personale, datele privind starea de sănătate și informații financiare. Acesta ar putea include și identificatori numerici unici, cum ar fi adresa IP a computerului dumneavoastră sau adresa MAC a dispozitivului dumneavoastră mobil, precum și modulele cookie.
CE ÎNSEAMNĂ PRELUCRAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL?
“Prelucrarea” înseamnă orice operațiune sau set de operațiuni efectuate asupra datelor cu caracter personal sau asupra seturilor de date cu caracter personal, cu sau fără utilizarea de mijloace automatizate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, structurarea, stocarea, adaptarea sau modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, divulgarea prin transmitere, diseminarea sau punerea la dispoziție în orice alt mod, alinierea sau combinarea, restricționarea, ștergerea sau distrugerea.
CARE SUNT DATELE DVS. CU CARACTER PERSONAL PE CARE LE PRELUCRĂM?
In calitate de pacient, pe lângă datele de identificare si contact (nume, prenume, CNP, telefon, e-mail, adresă) prelucrăm și date privind sănătatea dumneavoastră, cum ar fi simptome, diagnostic medical, istoricul medical, rezultate ale consultațiilor și investigațiilor medicale, precum și orice alte informații necesare pentru evaluarea și îngrijirea medicală. Datele privind sănătatea si datele biometrice sunt categorii speciale conform GDPR, prelucrate cu măsuri de protecție suplimentare și cu respectarea strictă a confidențialității medicale prevăzute de lege (Legea 46/2003, art. 21-24).
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL
Operatorul de date cu caracter personal (denumit în continuare “operatorul”) este ZAEZ SRL.
PRINCIPII PRIVIND PRELUCRAREA DATELOR
ZAEZ SRL se obligă să respecte principiile de protecție a datelor cu caracter personal (denumite în continuare „Principiile”) prevăzute de GDPR, pentru a se asigura că toate datele sunt:
- Prelucrate în mod corect, legal și transparent;
- Colectate în scopuri specificate, explicite și legitime;
- Adecvate, relevante și limitate în raport cu scopurile pentru care sunt prelucrate;
- Corecte și actualizate;
- Păstrate într-o formă care nu permite identificarea persoanelor vizate mai mult timp decât este necesar în raport de scopul prelucrării;
- Procesate în conformitate cu drepturile persoanei vizate, într-un mod care să asigure o securitate adecvată a prelucrării, astfel încât datele să fie integre, confidențiale și disponibile.
TEMEIUL ȘI SCOPURILE PRELUCRĂRII DATELOR CU CARACTER PERSONAL
- Pentru datele privind sănătatea (art. 9 GDPR), prelucrarea se întemeiază pe prevederile Art. 9 alin. (2) lit. h) GDPR – prelucrarea este necesară pentru scopuri medicale legitime, respectiv pentru prevenire, diagnostic și tratament medical, în contextul furnizării serviciilor noastre medicale, aceste operațiuni fiind efectuate de personal medical supus obligației de confidențialitate conform legii și pe Art. 6 alin. (1) lit. b) GDPR – prelucrarea necesară pentru executarea contractului de servicii medicale la solicitarea pacientului (prestarea efectivă a consultației/investigației).
- În scopul îndeplinirii unor obligații legale – Conform art. 6 alin. 1 lit. c) din GDPR, pot fi prelucrate date personale în scopul îndeplinirii unor obligații legale. Solicităm o serie de date personale, inclusiv, în anumite situații, codul numeric personal, în scopul de a ne îndeplini obligațiile impuse de către autoritățile fiscale în legătură cu facturarea și raportările către autoritățile fiscale.
- În scop de marketing – Conform art. 6 alin. 1 lit. a) din GDPR, pot fi prelucrate date personale dacă persoana vizată și-a dat consimțământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice. Astfel, în anumite situații, datele dumneavoastră cu caracter personal pot fi utilizate de exemplu cu scopul de a vă transmite mesaje de marketing, oferte, știri, viitoare campanii, invitații la diverse evenimente.
- În vederea exercitării unui interes legitim al operatorului de date personale – Conform art. 6 alin. 1 lit. f) din GDPR, pentru monitorizarea securității persoanelor, spațiilor și/sau a bunurilor ZAEZ SRL S.R.L. va supraveghea video unele zone ale incintelor în care își desfășoară activitatea pentru asigurarea pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor, a imobilelor și a împrejmuirilor acestora. De asemenea, accesul este controlat in incinta sediilor ZAEZ SRL S.R.L., în special în zonele care impun exclusiv accesul angajaților, pentru o mai bună securitate a spațiilor, echipamentelor și informațiilor societății.
Datele dvs. personale, inclusiv cele privind sănătatea, sunt prelucrate în principal pentru a vă putea oferi servicii medicale de calitate – acestea includ programarea consultațiilor, evaluarea stării de sănătate, stabilirea diagnosticului, efectuarea investigațiilor, recomandarea unui tratament adecvat și monitorizarea evoluției. De asemenea, prelucrăm datele pentru emiterea documentelor medicale (rețete, adeverințe, bilete de trimitere dacă este cazul) și documentelor financiar-contabile (facturi), conform obligațiilor legale.
Prelucrăm datele cu caracter personal în deplină conformitate cu legislația din domeniul medical aplicabilă în România, inclusiv Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății și Legea nr. 46/2003 a drepturilor pacientului. În calitate de furnizor de servicii medicale, ZAEZ SRL se supune obligațiilor legale specifice: respectăm secretul medical și confidențialitatea datelor pacientului, așa cum prevede art. 21 din Legea 46/2003 (toate informațiile despre starea de sănătate și datele personale ale pacientului sunt păstrate confidențiale, chiar și după deces). Nu vom divulga nimănui aceste informații decât cu consimțământul dumneavoastră explicit sau în cazurile prevăzute expres de lege (de ex., solicitări justificate din partea autorităților).
De asemenea, conform art. 308 din Legea 95/2006, clinica noastră are obligația de a prelucra datele în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile unităților medicale. Astfel, ne asigurăm că toate operațiunile de prelucrare respectă atât GDPR, cât și normele speciale din sănătate. În temeiul art. 138 din Legea 95/2006, utilizăm, raportăm și arhivăm datele medicale așa cum cere legea – de exemplu, raportăm date statistice anonimizate către autoritățile sanitare atunci când ni se solicită și arhivăm documentele medicale pe perioadele prevăzute de lege.
Ne ghidăm în activitatea noastră după principiul confidențialității relației medic-pacient și drepturile pacientului consfințite de lege. Astfel, vă asigurăm că dreptul dumneavoastră de a accesa propriile date medicale este garantat (art. 24, Legea 46/2003) – la cerere, vă punem la dispoziție dosarul medical personal. Totodată, nu vom folosi informațiile dvs. medicale în alte scopuri (cum ar fi cercetare științifică sau publicarea de cazuri medicale) fără să vă cerem consimțământul, respectând prevederile art. 19 din Legea 46/2003. Orice procedură care implică divulgarea ori folosirea datelor dvs. în afara actului medical curativ se va face transparent și doar în condițiile permise de lege.
Prelucrarea datelor cu caracter personal ale minorilor se realizează exclusiv în contextul actului medical, în conformitate cu legislația națională și cu consimțământul reprezentantului legal, acolo unde este necesar.
PRELUCRAREA DATELOR DE CONTACT
ZAEZ SRL va folosi informațiile pe care le furnizați prin transmiterea de solicitări prin metodele descrise in secțiunea corespunzătoare de contact, existentă pe site-ul web https://centrul-medical-eremia.ro, (telefonic, prin e-mail sau prin posta) exclusiv cu scopul de a da curs solicitării dumneavoastră.
Prin furnizarea oricăror date cu caracter personal prin intermediul metodelor descrise pe site-ul ZAEZ SRL, înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile prezentei politici a ZAEZ SRL.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că pentru a putea procesa solicitările dumneavoastră transmise prin metodele descrise in secțiunea de contact a site-ului, este posibil ca, în anumite circumstanțe, să avem obligația de a divulga datele dumneavoastră partenerilor cu care ZAEZ SRL colaborează și/ sau altor terți furnizori de servicii ai ZAEZ SRL.
Cu toate acestea, ZAEZ SRL a adoptat măsuri tehnice și organizatorice adecvate pentru a asigura securitatea transferului de date, precum și prelucrarea în conformitate cu cerințele GDPR a datelor dumneavoastră de către entitățile menționate anterior.
ZAEZ SRL se obligă să nu prelucreze datele cu caracter personal furnizate în alt scop decât acela pentru care au fost transmise, cu excepția situațiilor în care există consimțământul dumneavoastră expres pentru a le utiliza și în alte scopuri.
De asemenea, este posibil ca ZAEZ SRL să aibă acces și la alte date cu caracter personal prin stabilirea de către dvs. a unei legături cu ZAEZ SRL, prin prelucrarea datelor comunicate în urma conversațiilor telefonice, conversații e-mail, prezentarea la sediul nostru în vederea obținerii de informații, etc.
Prin contactarea ZAEZ SRL în oricare mod stipulat mai sus sau oricare altă metodă care presupune o comunicare mijlocită sau nemijlocită între dvs. si ZAEZ SRL, înțelegeți și sunteți de acord că datele dumneavoastră vor fi prelucrate în conformitate cu prevederile prezentei Politici a societății ZAEZ SRL.
DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL CĂTRE TERȚI
În mod obișnuit, nu divulgăm datele dvs. medicale niciunui terț (furnizor de servicii medicale sau asigurator) fără acordul dvs. prealabil. Clinica nu transmite date către Casa de Asigurări de Sănătate sau alți parteneri externi, întrucât operăm independent. Totuși, datele dvs. pot fi comunicate unor terți doar în următoarele situații limitate: (i) autorități publice sau organisme de reglementare, atunci când există o obligație legală expresă (de ex., raportarea unor boli contagioase către Direcția de Sănătate Publică, furnizarea de date către autorități fiscale sau de justiție); (ii) furnizori de servicii împuterniciți de clinica noastră – de exemplu, furnizorul serviciului IT/CRM prin care gestionăm programările, firma de mentenanță hardware– aceștia acționează strict conform instrucțiunilor noastre și în baza unor contracte care asigură protecția datelor (GDPR); (iii) alte cadre medicale implicate în îngrijirea dvs. – doar la solicitarea dvs. expresă sau dacă este necesar pentru a vă asigura continuitatea tratamentului (conform art. 23 din Legea 46/2003, datele pot fi transmise altui furnizor implicat în tratament fără a fi necesar un nou consimțământ). În toate cazurile, ne asigurăm că orice terț destinatar respectă confidențialitatea și securitatea datelor dvs.
Datele dvs. sunt stocate pe servere securizate, localizate în România/Uniunea Europeană. Nu transferăm datele cu caracter personal în afara UE/SEE; în eventualitatea în care acest lucru ar fi necesar (de exemplu, utilizarea unui serviciu de stocare în cloud cu servere în afara UE), vom respecta prevederile GDPR privind transferurile internaționale și vă vom informa în prealabil.
PRELUCRAREA DATELOR DE CĂTRE TERȚI, ALTE SITE-URI ȘI SPONSORI
Site-ul ZAEZ SRL poate conține, la un moment dat, link-uri de acces către alte site-uri ale căror politici de prelucrare a datelor pot fi diferite de cele ale ZAEZ SRL.
Vă rugăm să aveți în vedere și să consultați politicile privind protecția datelor cu caracter personal ale celorlalte site-uri, ZAEZ SRL neasumându-și responsabilitatea cu privire la informațiile trimise sau colectate de aceste terțe părți.
PRELUCRARE AUTOMATĂ DE DATE. COOKIES
Nu utilizăm procese decizionale automatizate (inclusiv profilare) care să vă afecteze în mod semnificativ. Orice decizie legată de îngrijirea dumneavoastră medicală este luată de personalul nostru calificat, nu de algoritmi sau sisteme automate.
Site-ul ZAEZ SRL folosește identificatori de tip Cookie. În acest sens puteți consulta Politica noastră de Cookie, disponibilă pe site, și vă puteți exercita dreptul de a dezactiva Cookies, astfel cum este precizat in aceasta Politica.
PERIOADA STOCĂRII DATELOR
ZAEZ SRL poate păstra datele prelucrate pentru diferite perioade de timp, apreciate ca fiind rezonabile, în conformitate cu scopurile indicate anterior. Păstrăm datele dumneavoastră numai pentru perioada necesară pentru atingerea scopului pentru care deținem datele, pentru a satisface nevoile dumneavoastră sau pentru a ne îndeplini obligațiile impuse de lege.
Pentru a ști cât timp pot fi păstrate datele dumneavoastră, folosim următoarele criterii:
- Atunci când achiziționați produse și servicii, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata relației noastre contractuale, precum și pentru un termen ulterior în situația în care există o obligație legală de păstrare pentruZAEZ SRL;
- În cazul în care participați la o ofertă promoțională, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata ofertei promoționale sau până la retragerea consimțământului dumneavoastră;
- În cazul în care ne contactați pentru o întrebare, păstrăm datele dumneavoastră personale pe durata necesară procesării întrebărilor dvs.;
- În cazul în care v-ați oferit consimțământul pentru prelucrarea datelor în scop de marketing, păstrăm datele dumneavoastră personale până când vă retrageți consimțământul, vă dezabonați sau ne solicitați să le ștergem.
- Datele referitoare la serviciile medicale prestate (incluzând datele din dosarul dvs. medical: fișe de consultație, rezultate de investigații, diagnostice, recomandări de tratament) vor fi păstrate cel puțin pe durata necesară îngrijirii și a relației medic-pacient. În plus, având în vedere obligațiile legale de arhivare în domeniul medical, vom păstra aceste date pe termen lung, conform cerințelor legale aplicabile. De exemplu, registrele și documentele medicale pot fi arhivate până la 100 de ani în conformitate cu Legea Arhivelor Naționale nr. 16/1996. Astfel, chiar dacă încetați să mai fiți pacientul nostru, anumite informații medicale esențiale vor fi păstrate în arhivă atât timp cât prevede legea.
După expirarea perioadelor menționate mai sus, sau dacă datele nu mai sunt necesare scopurilor în care au fost colectate, vom dispune ștergerea sau anonimizarea ireversibilă a datelor cu caracter personal. Ne asigurăm că procedurile de ștergere/anonimizare sunt efectuate în mod sigur, pentru a preveni orice acces neautorizat la informații ulterior.
DREPTURILE PERSOANELOR VIZATE
În conformitate cu GDPR, aveți o serie de drepturi cu privire la datele personale pe care ZAEZ SRL le prelucrează:
- Dreptul de acces la datele prelucrate– Aveți dreptul de a accesa datele personale pe care le deținem. Prima furnizare de informații se va face fără a percepe niciun fel de taxă. Solicitările vădit neîntemeiate, excesive sau repetate pot să nu primească un răspuns. La cerere, vă vom furniza și copii ale datelor medicale din dosarul dumneavoastră (ex. rezultatele analizelor, consultațiilor, istoricul tratamentelor), conform legii. Prima copie vă va fi oferită gratuit, iar pentru eventuale copii suplimentare ne rezervăm dreptul de a percepe o taxă administrativă rezonabilă, conform GDPR.
- Dreptul la rectificarea datelor– Aveți dreptul să cereți ca Datele dumneavoastră să fie rectificate dacă sunt inexacte sau învechite și/ sau să le completați dacă acestea sunt incomplete.
- Dreptul la ștergerea datelor (“dreptul de a fi uitat”) – În unele cazuri, aveți dreptul de a obține ștergerea sau distrugerea Datelor dumneavoastră. Acesta nu este un drept absolut, deoarece uneori s-ar putea să fim obligați să păstrăm Datele dumneavoastră din motive legale sau juridice. înțelegeți că pot exista situații când nu putem șterge imediat datele – de exemplu documentele medicale pe care avem obligația legală să le păstrăm o anumită perioadă, caz în care vă vom informa asupra acestei restricții.
- Dreptul la restricționarea prelucrării– Aveți dreptul să solicitați restricționarea procesării Datelor dumneavoastră. Acest lucru înseamnă căprelucrarea Datelor dumneavoastră este limitată, astfel încât să putem păstra Datele, dar să nu le utilizăm sau să le procesăm. Acest drept se aplică în circumstanțe specifice prevăzute de Regulamentul general privind protecția datelor, și anume:
– exactitatea Datelor este contestată de persoana vizată (adică de dumneavoastră), pentru o perioadă care permite operatorului (adică ZAEZ SRL) să verifice corectitudinea Datelor;
– prelucrarea este ilegală și persoana vizată (adică dumneavoastră) se opune ștergerii Datelor și solicită restricția de utilizare a acestora;
– operatorul (de exemplu, ZAEZ SRL) nu mai are nevoie de Date pentru prelucrare, dar acestea sunt solicitate de persoana vizată (adică de dumneavoastră) pentru stabilirea, exercitarea sau apărarea unor pretenții legale;
– persoana vizată (adică dumneavoastră) a ridicat obiecții procesării bazată pe motive legitime din partea operatorului (în acest caz ZAEZ SRL) în temeiul verificării dacă motivele legitime ale operatorului (ZAEZ SRL) depășesc pe cele ale persoanei vizate (adică dumneavoastră).
- Dreptul la portabilitatea datelor – Aveți dreptul să mutați, să copiați sau să transferați datele care vă interesează din baza noastră̆de date într-o alta. Acest lucru se aplică numai datelor pe care le-ați furnizat, atunci când procesarea se bazează pe consimțământul dumneavoastră̆ sau pe baza unui contract și este implementată prin mijloace automate.
- Dreptul de opoziție– Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră atunci când o astfel de prelucrare se bazează pe un interes legitim.
- Dreptul de a va retrage consimțământul în orice moment – Vă puteți retrage consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor dumneavoastră atunci când o astfel de procesare se bazează pe consimțământ. Retragerea consimțământului nu afectează legalitatea prelucrării pe baza consimțământului înainte de retragerea acestuia.
- Dreptul de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere competentă – Aveți dreptul să depuneți o plângere în fața autorității de protecție a datelor din țara dumneavoastră de reședință sau de domiciliu pentru a contesta practicile de protecție a datelor oferite de ZAEZ SRL.
- Dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră în scopuri de marketing direct – Daca sunt transmise astfel de comunicări in scop de marketing, vă puteți dezabona sau renunța la acestea în orice moment. Va fi necesar să faceți acest lucru dând clic pe linkul „dezabonare” în orice e-mail sau comunicare pe care vi le trimitem.
- Dreptul de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră de către noi atunci când desfășurăm acțiuni în interes public sau în interesele legitime proprii sau ale unui terț – Vă puteți opune în orice moment prelucrării datelor dumneavoastră atunci când o astfel de prelucrare se bazează pe un interes legitim.
- Dreptul de a dezactiva Cookies– aveți dreptul să dezactivați modulele cookie. Setările din browser-ele de Internet sunt de obicei programate în mod implicit pentru a accepta modulele cookie, dar puteți să le reglați ușor modificând setările browser-ului. Multe module cookie sunt utilizate pentru a spori gradul de utilizare sau funcționalitate a site-urilor web / aplicațiilor; prin urmare, dezactivarea modulelor cookie vă poate împiedica să utilizați anumite părți ale site-urilor sau aplicațiilor noastre, așa cum este detaliat în tabelul Cookie relevant. Dacă doriți să restricționați sau să blocați toate cookie-urile stabilite de site-urile web / aplicațiile noastre (care vă pot împiedica să utilizați anumite părți ale site-ului) sau orice alte site-uri / aplicații, puteți face acest lucru prin setările browserului. Funcția Ajutor din browserul dumneavoastră vă va spune cum. Pentru mai multe informații, consultați urmatorul link: http://www.aboutcookies.org/
- Dreptul de a nu fi supus unei decizii automate: „Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrare automată, inclusiv profilare – Aveți dreptul să vă opuneți și să solicitați intervenție umană în cazul oricărei decizii automate care vă privește, însă vă informăm că ZAEZ SRL nu realizează astfel de decizii automatizate în activitatea sa curentă.
Vă puteți exercita oricând oricare dintre drepturile de mai sus prin transmiterea unei solicitări scrise către noi, fie la adresa de e-mail a DPO-ului (dpo@battlegroup.ro), fie în persoană/poștă la sediul nostru, în atenția Responsabilului cu Protecția Datelor. Vom răspunde solicitărilor dvs. fără întârzieri nejustificate, în termenul prevăzut de GDPR (cel târziu 30 de zile). De asemenea, aveți dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) dacă considerați că v-au fost încălcate drepturile..
SOLICITĂRI JURIDICE
Accesăm, păstrăm și oferim informațiile dumneavoastră autorităților de reglementare, factorilor de aplicare a legii sau altor entități:
- Ca răspuns la o solicitare de natură juridică, atunci când considerăm, cu bună-credință, că legea ne impune acest lucru. De asemenea, este posibil să răspundem la solicitări de natură juridică atunci când considerăm, cu bună-credință, că răspunsul impus de legile din jurisdicția respectivă afectează utilizatorii din acea jurisdicție și este conform cu standardele recunoscute la nivel internațional.
- Atunci când considerăm, cu bună credință, că este necesar pentru: a detecta, a preveni și a răspunde la acte de fraudă, utilizarea neautorizată a oricărui material care ne aparține, încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre sau alte activități dăunătoare sau ilegale, pentru a ne proteja pe noi (inclusiv drepturile, bunurile sau materialele noastre), pe dumneavoastră și pe alții, inclusiv în cadrul investigațiilor sau al anchetelor autorităților de reglementare sau pentru a preveni decesul sau vătămarea corporală iminentă. De exemplu, dacă este relevant, furnizăm informații către și primim informații de la terți parteneri despre fiabilitatea contului dumneavoastră, pentru a preveni frauda, abuzul și alte activități dăunătoare în cadrul și în afara materialelor noastre.
Informațiile pe care le primim despre dumneavoastră pot fi accesate și stocate o perioadă mai lungă de timp atunci când fac obiectul unei solicitări de natură juridică sau unei obligații legale, al unei anchete guvernamentale, sau al unor investigații privind posibile încălcări ale condițiilor sau politicilor noastre, sau în alte cazuri pentru a preveni prejudiciile.
RELAȚIILE CU ALȚI OPERATORI
În funcție de context, s-ar putea să ne găsim în situația necesității absolute de a oferi informații partenerilor noștri și celor cu care facem transfer de date cu respectarea GDPR, în virtutea asigurării oferirii unor servicii cât mai profesionale cu putință. Informațiile controlate de ZAEZ SRL ar putea fi transferate, transmise sau stocate și prelucrate în UE sau în alte țări decât țara în care locuiți, în scopurile descrise în această politică. Aceste transferuri de date sunt necesare pentru a putea furniza servicii la cel mai înalt nivel, precum și a continua să vă furnizăm serviciile noastre la cel mai bun nivel profesional.
SECURITATEA PRELUCRĂRII
ZAEZ SRL a adoptat măsuri tehnice și organizatorice de prelucrare a datelor, actualizate în conformitate cu cerințele GDPR, cu scopul de a proteja datele dumneavoastră cu caracter personal împotriva oricăror acțiuni de acces neautorizat, utilizare necorespunzătoare sau divulgare, modificare neautorizată, distrugere sau pierdere accidentală. Toți angajații și colaboratorii ZAEZ SRL, precum și orice terțe părți care acționează în numele și pe seama ZAEZ SRL sunt obligați să respecte confidențialitatea informațiilor dumneavoastră și cerințele GDPR, în conformitate cu prevederile prezentei politici.
Am implementat măsuri tehnice de securitate, precum stocarea criptată a datelor electronice acolo unde este posibil, folosirea de protocoale de transmisie securizată (ex. HTTPS pentru website), mecanisme de backup periodic al datelor, soluții de anti-virus și firewall pentru protejarea infrastructurii IT. Sistemul nostru informatic CRM este configurat să permită accesul la datele pacienților numai personalului autorizat, pe bază de autentificare, și doar în limitele necesare îndeplinirii atribuțiilor (principiul “need-to-know”).
Verificăm și actualizăm constant măsurile de securitate, pentru a asigura conformitatea cu art. 32 GDPR și a proteja datele pacienților de orice amenințări sau acces nepermis. În eventualitatea puțin probabilă a unui incident de securitate care afectează datele dumneavoastră, vom acționa conform procedurilor legale de notificare a autorităților și a persoanelor vizate.
EXONERARE DE RĂSPUNDERE
Site-ul ZAEZ SRL poate conține legături către alte site-uri și/sau alte pagini web care nu sunt proprietatea ZAEZ SRL. ZAEZ SRL nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la conținutul acestor site-uri și, prin urmare, nu va putea fi ținută răspunzătoare pentru conținutul, publicitatea, bunurile, serviciile, software-ul, informațiile sau alte materiale disponibile pe sau prin intermediul acestor site-uri. ZAEZ SRL nu va fi responsabilă de pierderea datelor cu caracter personal, de orice efecte negative asupra datelor personale ale vizitatorilor sau de alte daune morale și/ sau patrimoniale cauzate de accesul la respectivele site-uri.
ACTUALIZAREA POLITICII DE PROTECȚIE ȘI PRELUCRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că prezenta Politică poate face obiectul unor modificări periodice de conținut, prin actualizarea site-ului ZAEZ SRL.
Cum vă vom anunța despre modificările aduse acestei Politici?
In situația in care prezenta Politica va fi modificata, veți putea identifica momentul actualizării ei conform datei menționate la începutul sau, in cadrul paragrafului Ultima modificare; vă rugam să consultați Politica revizuita înainte de a alege să continuați să utilizați serviciile noastre.
Vă rugăm să nu continuați să utilizați site-ul ZAEZ SRL dacă nu sunteți de acord cu astfel de modificări. De asemenea, vă recomandăm să verificați această pagină pentru orice actualizare.
Termenii prezentei Politici se interpretează în conformitate cu legislația aplicabilă.
CONTACT
Dacă aveți întrebări sau preocupări cu privire la modul în care tratăm și folosim datele dumneavoastră cu caracter personal sau doriți să vă exercitați oricare dintre drepturile dumneavoastră, puteti să ne contactați utilizând datele de contact ale DPO-ului nostru.